A patra întâlnire Internaţională a Partenerilor a avut loc la Atena, în Grecia, între 17-20 octombrie 2011. Universitatea din Atena a fost organizatorul întâlnirii, precum şi a evenimentului comun de diseminare a proiectului. Câţiva dintre parteneri au participat la întâlnire prin Skype din cauza grevelor naţionale şi situaţiei periculoase din Atena. Partenerii au făcut o recenzie a versiunii curente a aplicaţiei Routemate şi, de asemenea, ei au testat o nouă versiune a Consolei. Echipa din România, bazându-se pe analiza expertului ştiinţific independent din proiect, au prezentat o propunere pentru metodologia de testare, precum şi pentru instrumentele disponibile pentru aceasta. Versiunea finală a acestei propuneri va fi acceptată în timpul următoarei întâlniri a partenerilor găzduită de CPPC, care va avea loc în România, în perioada 11-14 martie 2012, în Bucureşti.
A treia întâlnire a partenerilor a avut loc în Nottingham, UK, în perioada 22-24 martie 2011. Fiind organizată de către Nottingham Trent University, întâlnirea a fost completată de activităţi sociale şi de promovare a proiectului. Subiectul principal al întâlnirii l-a constituit prezentarea instrumentelor de evaluare de către experţi. Partenerii au fost de acord cu caracteristicile de folosire din raportul experţilor, luând în considerare metodologia de testare de către utilizatori, utilizând ghidul ştiinţific al evaluatorului extern. CPPC a prezentat prima versiune a formularelor de testare a aplicaţiei de către experţi şi de către utilizatorii finali. În ceea ce priveşte aspectele administrative ale proiectului, partenerii au acceptat strategia propusă de către coordonator în vederea elaborării raportului intermediar. MCA, în calitate de lider al pachetului de activităţi legat de valorizarea rezultatelor proiectului, a prezentat o scurtă situaţie a ceea ce s-a realizat în prima perioadă a proiectului în acest domeniu şi a propus o variantă de organizare ulterioară pentru completarea formularelor de monitorizare şi a documentelor subsecvente acestora.
A doua întâlnire de proiect a avut loc la Varna, Bulgaria pe 23-24 August 2010. Partenerii au efectuat o analiză asupra stadiului tuturor pachetelor de activităţi, dar şi exerciţii de grup privind testarea prototipului Modului Planificare al aplicaţiei Route Mate. Ei au revizuit toate componentele aplicaţiei şi au facut observaţii asupra îmbunătăţirilor necesare, în conformitate cu cerinţele beneficiarilor finali.
În timpul celei de-a cincea întâlniri a partenerilor în cadrul proiectului RECALL, echipa de experţi a facut o revizie amănunţită a ultimei versiuni a aplicaţiei Route Mate.
În timpul întâlnirii, s-au făcut sugestii importante şi comentarii din partea experţilor, iar echipa de la Echipa Universităţii din Nottingham Trent le va introduce în noua versiune a aplicaţiei.
Mai multe informaţii sunt disponibile pe website-ul nostru sau pe pagina noastră Twitter.
În cursul lunii martie 2012, în cadrul proiectului Recall, s-a desfăsurat testarea primei versiuni a aplicaţiei Route Mate. Din grupul de testare au făcut parte elevi cu dizabilităţi de învăţare şi IQ între 40-80, din clasele a IX-a şi a X-a din 2 două şcoli de arte şi meserii din Bucureşti. Aceştia au manifestat un interes crescut faţă de aplicaţia Recall şi au considerat că este accesibilă, distractivă şi uşor de folosit, pentru că îi ajută să descopere oraşul.
Testarea va continua în mod iterativ pe măsură ce se vor dezvolta noile versiuni ale aplicaţiei.












Română
English
български
Ελληνικα 